Este clar ca suntem niste copii pentru parintii nostri si cand ajungem la 70 de ani, daca ei mai sunt in viata. Asta poate duce uneori la mici probleme de relationare.

Cum te intelegi tu cu parintii? Sunteti pe aceeasi "linie"? Sau sunt probleme?

eu una nu am fost prea "norocoasa". am 20 de ani si parintii mei continua sa ma considere un copil. se baga in permanenta in viata mea..nu ma lasa sa invat din propriile mele greseli.. iar certurile care apar imi provoaca multa durere. acum ma vad cu ei o data la 2-3 saptamani dar cand ne intalnim raman cu un gust amar si imi doresc sa nu ne fi intalnit. ma doare sa spun asta dar nu pot face nimic sa-i schimb..nu pot sa-i fac sa inteleaga ca sunt destul de mare incat sa-mi asum consecintele faptelor mele..

Nu ai ce sa le faci, oricat ai incerca sa le explici. Poate cand vom avea si noi copii la randul nostru le vom putea intelege comportamentul. Ei continua sa faca pentru noi ceea ce au facut de cand am cantarit 2-3 kg, si anume ce cred ei ca e mai bine pentru noi.
Eu unul, inca traiesc cu parintii mei, dar nu comunicam mai deloc. Cu tatal meu e un pic mai diferita situatia. Ne "intelegem" bine, dar nu vorbim. Singurul lucru care ne leaga este pasiunea pentru baschet (in principal) si orice alte sporturi. Nu-l condamn pentru ca nu vorbeste cu mine sau nu-mi da sfaturi in general, pentru ca inteleg ca asa e firea lui (poate) si intr-un fel tot e spre binele meu. Cu mama mea, schimb de replici non-stop. "Calea cea dreapta" e cea indicata de ea. A incercat sa ma creasca si sa ma educe precum a fost ea crescuta de parintii ei, ce conteaza ca timpurile s-au schimbat...
Oricum, atata timp cat nimeni nu e dispus sa faca unele compromisuri nu va exista liniste intre parinti si copii, din pacate...

Eu ma inteleg destul de bine cu parintii mei... ii vad cam o data pe saptamana, dar vorbesc cu ei in fiecare zi...